duminică, 21 noiembrie 2010
Concertul vietii mele
S-a întâmplat miercuri spre joi. Am fost aproape 1000. Mai exact, 739. Am început cu prajitura cu jeleu și am terminat cu artificii pe tavan. Și ne-au aprins. Orele alea două au fost o adevarată baladă pentru o minune. Împrejur, regii șoselelor vociferează în extaz versurile, însă lângă inima mea, fermecătorul dansează și-mi șoptește iubire cu împrumut.
Acum...deși nu a fost doar o noapte de adio, eu am totuși o ultimă dorință. Evită a-mi spune astăzi nu te mai iubesc.
A.
marți, 26 octombrie 2010
A 62-a oară
Nici nu-mi mai aduc aminte de prima oară, probabil pentru că eram foarte mică sau probabil pentru că nu-mi păsa foarte tare. Cred că nu mă grăbeam şi nici nu intenţionam să mă comport ca şi cum m-aş fi. Privirile celorlalţi nu contau atât de tare pentru mine la fel cum au continuat să nu conteze şi mai târziu.
Dar de astăzi contează.
Astăzi le-am observat mai bine gecile, platoanele, cizmele, privirile, mirosul, telefoanele, cocalarismele, bunul simţ, piţiponcănismele, mediocritatea, inteligenţa. Cred că tot astazi mi-au observat şi ei mai bine culoarea fondului de ten (sau fond de tenului –cum ar zice dragii mei elevi-), sacoul, mersul tzeapăn şi privirea de om dur. Deşi pare că întotdeauna e la fel, de fapt e mereu altfel, iar spaţiul în care cele mai bizare chipuri omeneşti se perindă, seamană cu un fel de han al Ancuţei (sau a lu’ anca, cum ar zice, fireşte, elevii mei) într-o continuă mişcare. Un han pe roţi, în care plăcerea vorbei se dinamizează în funcţie de numărul de staţii, în care personajele fac schimb de experienţă sau de numere de telefon, sau de id-uri de mess, sau pur şi simplu de priviri cu subînţeles. Acest loc este deschis sincretismului cultural sau, mă rog, sincretismului de orice gen pentru că îmbină atâtea şi atâtea mentalităţi şi tipuri umane care se contopesc, mai mult sau mai puţin, în funcţie de destinaţie. De la femeile gospodine (sau gospodare, cum ar zice elevii noştri) care discută despre aromele din bucătăria lor mică de apartament bucureştean modest, la mămicile uşor tinere, care discută cu interesul de a fi auzite, despre copilaşii cu nebuniile lor, oferind publicului îngrămădit date despre nevoile fiziologice ale celor mici, până la omul intelectual sau cu potenţial de genul ăsta, care işi ţine pardesiul pe umar şi servieta în mana strângă iar în mâna dreaptă ţine o carte, din care citeşte cu ambii ochi. În spatele lui deja se alcătuieşte o coadă formată din majoritatea călătorilor (sau din marea majoritate, cum ar spune...ştim noi cine) care, aceasta majoritate, işi aruncă un ochi pe textul cărţii mâinii drepte a intelectualului sau a potenţialului intelectual, şi alt ochi la ziarul împătimitului de campoinatul intern şi bingo, care stă relaxat pe unul dintre scaune şi citşete cu mimică bogată mondenităţi banale, trăgându-şi din când în când muncii. Nu lipseşte nici muzica, de la celulare sau de la caştile adolescentelor cu profil de paparude care-şi rup urechile cu volumul la maximum, doar din veleităţi de tipe cool. Genurile variază, dar ştim cu toţii că manelele predomină. Şi ca să fie tabloul complet, uneori oamenii fac şi cenacluri literare. Încă mai am mustrări de conştinţă pentru aurolacul, care timp de câteva staţii, a recitat jumătate din Luceafăr, ca la carte. Pe care apoi l-a făcut praf, revotându-se pe bgs pentru că-l sileau să coboare. Chiar şi aşa, faptul că i-a înjurat în versuri, a fost de-a dreptul demn de recompensă. Nu l-am recompensat dintr-un fel de jenă. Dar am coborât cu el la Unirea. Special pentru el, să-i dau nişte bani. Faza nasoală e că s-a pierdut în mulţime iar eu am rămas până în zilele noastre cu o frustrare nedefinită. Iată deci, că mi-aş putea face un ideal din asta. Ofer recompensă pentru cel care găseşte aurolacul, îl aduce la mine pentru ca eu să-l pot răsplăti aşa cum trebuia s-o fac atunci. Căutaţi-l tot prin metrou, aici îşi ţine el cuvântările, căci e mult mai sincer şi mai talentat decât cei cu pretenţii de .... you know, artişti. A, să nu uit, nu are semnalmente de niciun fel, răspunde la ,,bă’’.
Dar cei mai funny sunt scandalagii. Clasa scandalagiilor mereu nemulţumiţi de atmosfera pe care le-o pune la dispoziţie soarta. Ori e mult prea aglomerat pentru ei şi deci, foarte cald, ori, dimpotrivă e mult prea liber, deci prea frig. Întotdeauna ţâfnoşi şi cu privirile de pitbuli în dotare, gata, gata sa sară la cel mai mic semn. De aceea nu e bine să te pui cu ei, ci, mai repede, să accepţi tactica propusă de Eminescu: ,,la un semn deschisa-i calea...’’, gen: dacă vezi că omul-pitbull se agită, fa pe naiba in 4 şi fă-i loc să coboare. Altfel, ai pus-o de fericire şi te ţine în clişee până uiţi să cobori. Şi dacă uiţi să cobori, pierzi timp, or...time is money.
Da, de când mi-au impus aştia 62 de ori pe lună, mi-am dat seama că apreciez metroul. Căci despre asta este vorba. Îl apreciez pentru că mă lasă să urc în el fără să reproşeze modul în care o fac, fără să-şi ia fitze de metrou perfect, fără să-mi ceara socoteală unde şi de ce cobor. Chiar dacă uneori e punctual, metroul meu nu mă sufocă cu atâta dragoste, aşa cum am vazut într-o zi, când, din prea multă dragoste, o îmbrăţişase între uşi pe o tanti urlând de ... plăcere (?!).
Şi din experienţa proprie,cred că metroul creează dependenţă, iar fiecare a 62-a oară atrage după sine o prima oară.
Dar de astăzi contează.
Astăzi le-am observat mai bine gecile, platoanele, cizmele, privirile, mirosul, telefoanele, cocalarismele, bunul simţ, piţiponcănismele, mediocritatea, inteligenţa. Cred că tot astazi mi-au observat şi ei mai bine culoarea fondului de ten (sau fond de tenului –cum ar zice dragii mei elevi-), sacoul, mersul tzeapăn şi privirea de om dur. Deşi pare că întotdeauna e la fel, de fapt e mereu altfel, iar spaţiul în care cele mai bizare chipuri omeneşti se perindă, seamană cu un fel de han al Ancuţei (sau a lu’ anca, cum ar zice, fireşte, elevii mei) într-o continuă mişcare. Un han pe roţi, în care plăcerea vorbei se dinamizează în funcţie de numărul de staţii, în care personajele fac schimb de experienţă sau de numere de telefon, sau de id-uri de mess, sau pur şi simplu de priviri cu subînţeles. Acest loc este deschis sincretismului cultural sau, mă rog, sincretismului de orice gen pentru că îmbină atâtea şi atâtea mentalităţi şi tipuri umane care se contopesc, mai mult sau mai puţin, în funcţie de destinaţie. De la femeile gospodine (sau gospodare, cum ar zice elevii noştri) care discută despre aromele din bucătăria lor mică de apartament bucureştean modest, la mămicile uşor tinere, care discută cu interesul de a fi auzite, despre copilaşii cu nebuniile lor, oferind publicului îngrămădit date despre nevoile fiziologice ale celor mici, până la omul intelectual sau cu potenţial de genul ăsta, care işi ţine pardesiul pe umar şi servieta în mana strângă iar în mâna dreaptă ţine o carte, din care citeşte cu ambii ochi. În spatele lui deja se alcătuieşte o coadă formată din majoritatea călătorilor (sau din marea majoritate, cum ar spune...ştim noi cine) care, aceasta majoritate, işi aruncă un ochi pe textul cărţii mâinii drepte a intelectualului sau a potenţialului intelectual, şi alt ochi la ziarul împătimitului de campoinatul intern şi bingo, care stă relaxat pe unul dintre scaune şi citşete cu mimică bogată mondenităţi banale, trăgându-şi din când în când muncii. Nu lipseşte nici muzica, de la celulare sau de la caştile adolescentelor cu profil de paparude care-şi rup urechile cu volumul la maximum, doar din veleităţi de tipe cool. Genurile variază, dar ştim cu toţii că manelele predomină. Şi ca să fie tabloul complet, uneori oamenii fac şi cenacluri literare. Încă mai am mustrări de conştinţă pentru aurolacul, care timp de câteva staţii, a recitat jumătate din Luceafăr, ca la carte. Pe care apoi l-a făcut praf, revotându-se pe bgs pentru că-l sileau să coboare. Chiar şi aşa, faptul că i-a înjurat în versuri, a fost de-a dreptul demn de recompensă. Nu l-am recompensat dintr-un fel de jenă. Dar am coborât cu el la Unirea. Special pentru el, să-i dau nişte bani. Faza nasoală e că s-a pierdut în mulţime iar eu am rămas până în zilele noastre cu o frustrare nedefinită. Iată deci, că mi-aş putea face un ideal din asta. Ofer recompensă pentru cel care găseşte aurolacul, îl aduce la mine pentru ca eu să-l pot răsplăti aşa cum trebuia s-o fac atunci. Căutaţi-l tot prin metrou, aici îşi ţine el cuvântările, căci e mult mai sincer şi mai talentat decât cei cu pretenţii de .... you know, artişti. A, să nu uit, nu are semnalmente de niciun fel, răspunde la ,,bă’’.
Dar cei mai funny sunt scandalagii. Clasa scandalagiilor mereu nemulţumiţi de atmosfera pe care le-o pune la dispoziţie soarta. Ori e mult prea aglomerat pentru ei şi deci, foarte cald, ori, dimpotrivă e mult prea liber, deci prea frig. Întotdeauna ţâfnoşi şi cu privirile de pitbuli în dotare, gata, gata sa sară la cel mai mic semn. De aceea nu e bine să te pui cu ei, ci, mai repede, să accepţi tactica propusă de Eminescu: ,,la un semn deschisa-i calea...’’, gen: dacă vezi că omul-pitbull se agită, fa pe naiba in 4 şi fă-i loc să coboare. Altfel, ai pus-o de fericire şi te ţine în clişee până uiţi să cobori. Şi dacă uiţi să cobori, pierzi timp, or...time is money.
Da, de când mi-au impus aştia 62 de ori pe lună, mi-am dat seama că apreciez metroul. Căci despre asta este vorba. Îl apreciez pentru că mă lasă să urc în el fără să reproşeze modul în care o fac, fără să-şi ia fitze de metrou perfect, fără să-mi ceara socoteală unde şi de ce cobor. Chiar dacă uneori e punctual, metroul meu nu mă sufocă cu atâta dragoste, aşa cum am vazut într-o zi, când, din prea multă dragoste, o îmbrăţişase între uşi pe o tanti urlând de ... plăcere (?!).
Şi din experienţa proprie,cred că metroul creează dependenţă, iar fiecare a 62-a oară atrage după sine o prima oară.
miercuri, 18 august 2010
Manifest misogin.
Vorbesc în numele tuturor acelor femei sătule de alte femei care prin penibil şi plăcintăraie fac de râs specia pe care o reprezintă în mod absolut incorect şi murdar. Mai exact este vorba despre clasa mironosiţelor pupincuriste cărora le lipseşte educaţia primară şi care apelează la orice tertip pentru a intra în graţiile unui bărbat. La început m-am amuzat atât în cercul meu de cunoştinţe cât şi în medii mai pretenţioase, gen universităţi sau alt soi de medii mai mult sau mai puţin academice. De câteva seri însă, cred că am impresia că încep să meditez serios asupra acestor pet-uri lamentabile peste care inevitabil dau.
Sunt peste tot! La un moment dat începusem să cred că problema e la mine. La alt moment dat am băgat de seamă că problema e strict la ele. Azi, tind să cred că problema este la toţi, în afară de noi. Femeile cu valabilitate redusă se ambiţionează să cucerească în mod stupid orice bărbat (ca să nu folosesc nume de organe) pe care îl cunosc, cu potenţial sau fără, cu muşchi sau cu cercel în gambă, cu sau fără bani, cu sau fără studii etc, numai ca să-şi demonstreze lor abilităţile de divă şi talentul de femeie la cratiţă. În cele din urmă se ajunge la o competiţie femeie vs.femeie. Procedeele prin care genul de femeie, despre care încerc să povestesc, acţionează, sunt dintre cele mai diverse. De la ridicatul poalelor ,şantajul virtual pe messenger sau facebook, obţinerea de avantaje prin compătimire, gătitul de plăcintăraie, desfăcutul cracilor la drum de seara până la milogeli penibile şi telefoane de ,,adio, dar rămâi cu mine’’.
Am cunoscut, oho! O da! Am cunoscut vreo 2 dintr-astea veritabile. Când am ripostat şi am încercat să ridic un semnal de alarmă, mi s-a spus că exagerez. Că eu, a` mai inteligentă, trebuie să le iau ca atare. Well well....dar până când să fim inteligenţi? În cazul ăsta, inteligenţa mă sufocă, şi nu m-ar fi sufocat dacă genul de femei cu pricina ar fi avut curajul la un moment dat să-şi accepte jalnicul mod de viaţă şi trista aparenţă. Vis-a-vis de ele, piţipoancele au totuşi o doză de demnitate: îşi recunosc apartenenţa la specie.
Desigur că vina nu este numai a lor. Şi bărbaţii din jurul nostru se lasă ademeniţi de astfel de ispite jenante. Însă acum sunt doar misogină . La urma urmei, măcar de data asta merită s-o dau în clişee. Şi-atunci, cum zice lumea, în orice bărbat se ascunde un radar de cozi ridicate.
Deci fetelor, fiţi în continuare penibile! Poate primiţi şi o inghetzată.
:D
Sunt peste tot! La un moment dat începusem să cred că problema e la mine. La alt moment dat am băgat de seamă că problema e strict la ele. Azi, tind să cred că problema este la toţi, în afară de noi. Femeile cu valabilitate redusă se ambiţionează să cucerească în mod stupid orice bărbat (ca să nu folosesc nume de organe) pe care îl cunosc, cu potenţial sau fără, cu muşchi sau cu cercel în gambă, cu sau fără bani, cu sau fără studii etc, numai ca să-şi demonstreze lor abilităţile de divă şi talentul de femeie la cratiţă. În cele din urmă se ajunge la o competiţie femeie vs.femeie. Procedeele prin care genul de femeie, despre care încerc să povestesc, acţionează, sunt dintre cele mai diverse. De la ridicatul poalelor ,şantajul virtual pe messenger sau facebook, obţinerea de avantaje prin compătimire, gătitul de plăcintăraie, desfăcutul cracilor la drum de seara până la milogeli penibile şi telefoane de ,,adio, dar rămâi cu mine’’.
Am cunoscut, oho! O da! Am cunoscut vreo 2 dintr-astea veritabile. Când am ripostat şi am încercat să ridic un semnal de alarmă, mi s-a spus că exagerez. Că eu, a` mai inteligentă, trebuie să le iau ca atare. Well well....dar până când să fim inteligenţi? În cazul ăsta, inteligenţa mă sufocă, şi nu m-ar fi sufocat dacă genul de femei cu pricina ar fi avut curajul la un moment dat să-şi accepte jalnicul mod de viaţă şi trista aparenţă. Vis-a-vis de ele, piţipoancele au totuşi o doză de demnitate: îşi recunosc apartenenţa la specie.
Desigur că vina nu este numai a lor. Şi bărbaţii din jurul nostru se lasă ademeniţi de astfel de ispite jenante. Însă acum sunt doar misogină . La urma urmei, măcar de data asta merită s-o dau în clişee. Şi-atunci, cum zice lumea, în orice bărbat se ascunde un radar de cozi ridicate.
Deci fetelor, fiţi în continuare penibile! Poate primiţi şi o inghetzată.
:D
vineri, 30 iulie 2010
Domnu' Dorofteiiiii, ne învăţaţi şi pe noi nişte scheme....???????
Un om linştit se îndreaptă spre casă. Distanţa de la gura de metrou la locuinţa sa e una relativ mică. Omul, mai exact o tânără femeie, e uşor abătută, vorbeşte la telefon cu o prietenă. De-ele fetelor. Se gândeşte în timpul ăsta la vacanţa la mare care urmează să vină, la toate belelele pe care le asociază cu acest loc. Se gândeşte la incapacitatea ei de adaptare la lumea în care trăieşte. În schimb, ştie că vina e undeva la mijloc, a ei şi a celor care au cocoloşit-o prea mult. Ieri, doar ce şi-a confirmat postura de adult. Azi, merge abatută, vorbeşte la telefon, simte că cineva ii deschide poşeta.
Din automatism, verifică portofelul. Îl simte. Şi merge mai departe. Conversaţia de la telefon continuă. La un moment dat râde. Apoi simte din nou că poşeta i se deschide brutal. Verifică. Portofelul nu mai e. Brusc închide telefonul. C’moooon, tipa avea nevoie de banii aia...programarea ei la cosmetică....
Doi bărbaţi îi explică în grabă că nişte nenorociţi (lumea va intui de care nenorociţi, eu însă nu vreau să par rasistă deşi...) fug zâmbitori cu prada-n mâini. Eroina noastră, aleargă după ei. ,,Bhă da-ţi-mi măcar juma de sumă!!!!! Bhăăăăă!’’ Ciorditorii noştri, traversează înspre pagubită. Surprinzător! Ba chiar altruistic din partea lor. Îi aruncă victimei portofelul pe jos. Victima îl ia. Se uită-n el. No money. ,,Eh băgami-aş ... `` : târâş-grăbiş după ciorditori. ,,Bhă staţi că-s cu poliţia la telefon. Dă-mi 500 de mii’’. Unul dintre ciorditori întinde amiabil 500 de mii. În tot timpul acesta ,,caravana’’ înaintează, iar tânăra noastră eroină, după ei. ,,Dă-mi-i şi pe ceilalţi, hai înca 500 de mii şi ramaneţi voi cu 500’’, zice sărmana. ,,Făh păi ţ’-am dat 500, nouă ce ne mai rămâne dacă ţi-i dăm şi pă hăştia?’’, se lamentează cei 3 ciorditori autohtoni. ,,Aveam 1 mil jumate în portofel, mai rămâneţi cu 500!!!!!!!!!!’’, se apără victima. ,,Făh f***-ţi m****************************************************************(etc) decât 500 de mii mai sunt’’ şi întinzând mâna să-i arate fetei, haţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţ fata îi înşfacă.
Întoarce spatele şi pleacă. Eh! Una din ciorditoare, repejor după victimă. Victima în sinea ei: ,,iese cu bătaie, adică ... iese cu mi-o iau...’’ dar chiar atunci apar ajutoarele din basm: cei 2 bărbaţi care o înştiinţaseră mai devreme despre furăcioşii cu pricina. În câteva secunde au loc nişte schimburi de înjurături. Ciorditoarea care o urmărea pe tipă, dă înapoi. Fuge. Bărbaţii încă mai înjură. Apoi o conduc pe victimă până acasă. ,,Domnişoară ce aiuriţi am fost şi noi să vă lasăm singură....’’ zic ei. ,,Nu-i nimic, aţi apărut exact când aveam nevoie. Vă mulţumesc mult.’’ Bărbaţii au drum comun cu domişoara până în faţa blocului ei. Apoi pleacă, urându-i toate cele bune. Ea mai mulţumeşte o dată şi le întoarce urarea.
Domnişoara simte că cineva o urmăreşte. Se gândeşte că poate totuşi este îngerul ei păzitor. Ajunge într-un final acasă. Singură, în cameră....îşi aduce aminte că îşi plătise biletul de tren azi de dimineaţă.... deci că mai avusese în portofel doar 1 milion. Zâmbeşte....realizează ca îşi recuperase toţi banii. ,,Ia uite frate cum am furat eu de la ciorditori.’’ ....
Ps: caracterele sunt fictive, povestea se bazează însă pe fapte reale.
Sfatul meu: să nu faceţi ca tipa din povestirea de mai sus. Dacă te fac ciorditorii la buzunare, poşete şi alte traiste ori urlii de te ştie tot cartieru’ si chemi mascaţii, ori te simti capabil să-i calci în picioare şi acţionezi ca atare. Gesturile domnişoarei din poveste sunt extrem de eroice, dar se puteau concretiza în răni nasoale. Tocmeala asta, pe banii tăi, nu e cea mai fercită. Dar, deh....cine mai e lucid în astfel de cazuri?!
,,Hai, trăim în Romania şi asta nu mai e de mult o scuză. ’’
Din automatism, verifică portofelul. Îl simte. Şi merge mai departe. Conversaţia de la telefon continuă. La un moment dat râde. Apoi simte din nou că poşeta i se deschide brutal. Verifică. Portofelul nu mai e. Brusc închide telefonul. C’moooon, tipa avea nevoie de banii aia...programarea ei la cosmetică....
Doi bărbaţi îi explică în grabă că nişte nenorociţi (lumea va intui de care nenorociţi, eu însă nu vreau să par rasistă deşi...) fug zâmbitori cu prada-n mâini. Eroina noastră, aleargă după ei. ,,Bhă da-ţi-mi măcar juma de sumă!!!!! Bhăăăăă!’’ Ciorditorii noştri, traversează înspre pagubită. Surprinzător! Ba chiar altruistic din partea lor. Îi aruncă victimei portofelul pe jos. Victima îl ia. Se uită-n el. No money. ,,Eh băgami-aş ... `` : târâş-grăbiş după ciorditori. ,,Bhă staţi că-s cu poliţia la telefon. Dă-mi 500 de mii’’. Unul dintre ciorditori întinde amiabil 500 de mii. În tot timpul acesta ,,caravana’’ înaintează, iar tânăra noastră eroină, după ei. ,,Dă-mi-i şi pe ceilalţi, hai înca 500 de mii şi ramaneţi voi cu 500’’, zice sărmana. ,,Făh păi ţ’-am dat 500, nouă ce ne mai rămâne dacă ţi-i dăm şi pă hăştia?’’, se lamentează cei 3 ciorditori autohtoni. ,,Aveam 1 mil jumate în portofel, mai rămâneţi cu 500!!!!!!!!!!’’, se apără victima. ,,Făh f***-ţi m****************************************************************(etc) decât 500 de mii mai sunt’’ şi întinzând mâna să-i arate fetei, haţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţţ fata îi înşfacă.
Întoarce spatele şi pleacă. Eh! Una din ciorditoare, repejor după victimă. Victima în sinea ei: ,,iese cu bătaie, adică ... iese cu mi-o iau...’’ dar chiar atunci apar ajutoarele din basm: cei 2 bărbaţi care o înştiinţaseră mai devreme despre furăcioşii cu pricina. În câteva secunde au loc nişte schimburi de înjurături. Ciorditoarea care o urmărea pe tipă, dă înapoi. Fuge. Bărbaţii încă mai înjură. Apoi o conduc pe victimă până acasă. ,,Domnişoară ce aiuriţi am fost şi noi să vă lasăm singură....’’ zic ei. ,,Nu-i nimic, aţi apărut exact când aveam nevoie. Vă mulţumesc mult.’’ Bărbaţii au drum comun cu domişoara până în faţa blocului ei. Apoi pleacă, urându-i toate cele bune. Ea mai mulţumeşte o dată şi le întoarce urarea.
Domnişoara simte că cineva o urmăreşte. Se gândeşte că poate totuşi este îngerul ei păzitor. Ajunge într-un final acasă. Singură, în cameră....îşi aduce aminte că îşi plătise biletul de tren azi de dimineaţă.... deci că mai avusese în portofel doar 1 milion. Zâmbeşte....realizează ca îşi recuperase toţi banii. ,,Ia uite frate cum am furat eu de la ciorditori.’’ ....
Ps: caracterele sunt fictive, povestea se bazează însă pe fapte reale.
Sfatul meu: să nu faceţi ca tipa din povestirea de mai sus. Dacă te fac ciorditorii la buzunare, poşete şi alte traiste ori urlii de te ştie tot cartieru’ si chemi mascaţii, ori te simti capabil să-i calci în picioare şi acţionezi ca atare. Gesturile domnişoarei din poveste sunt extrem de eroice, dar se puteau concretiza în răni nasoale. Tocmeala asta, pe banii tăi, nu e cea mai fercită. Dar, deh....cine mai e lucid în astfel de cazuri?!
,,Hai, trăim în Romania şi asta nu mai e de mult o scuză. ’’
luni, 26 iulie 2010
Copiii spun lucruri deştepte!
Se numeşte Bogdan şi l-am cunoscut ieri. Un copil care mi-a amintit de copilul-eu, deci un copil genial despre care vreau să cred că nu o să se plafoneze între timp, aşa cum n-am făcut-o nici eu :D. Foarte greu mă impresionează un copil în sensuri pozitive, însă acesta mi-a stârnit un zâmbet larg de cum a intrat pe poarta reşedinţei în incinta căreia mă aflam. Nu a părut deloc timid, dimpotrivă, a zâmbit, a spus ,,săru’mâna! ’’ etalandu-şi gropiţele, care, zic eu, că peste câţiva ani vor constitui un atu copleşitor, alături de accentul clujean fermecător..... aşa, şi s-a aşezat lângă noi, care eram pe acolo, aşteptându-se probabil la interogatoriul care urma să vină.
Copilul ăsta vorbea cu o exactitate izbitoare despre viaţa lui palpitantă din Cluj, despre campionatele de furat corcoduşe şi coacăze – anul ăsta. Anul viitor, după cum a prevăzut el recolta, premedita escapade fructifere de mere şi pere, dar şi coacăze din nou. Foarte fascinat de varietatea fructelor, ce reprezintă pentru el o sursă de hrană dintre cele mai plăcute, dacă luăm în considerare dezvăluirea şoc: ,,mie nu-mi plac dulciurile...îmi mai cumpără mama aşa, să fie în frigider, dar nu le mănânc, le păstrez dacă vine cineva în vizită.’’
Bogdan ştie clar ce vrea de la viaţă. A făcut o selecţie a materiilor pe care se axează, matematică şi engleză. Imediat m-am gândit să-l întreb ce vrea să se facă atunci când va fi mare, dar mi-am dat seama că întrebarea asta e prea puerilă pentru Bogdan, aşa că am reformulat pe măsură: ,,ce job o să ai când mai creşti?’’.... n-a ezitat: ,,Doctor’’. Nu a ştiut însă să-mi spună de care doctor. Mi se pare şi normal, omul a zis esenţialul, la ce bun să-l stresez cu detalii?!
Pasionat de astronomie şi ştiinţe exacte, Bogdan citeşte zilnic....atenţie! zilnic. ... 50 de pagini . wow! Asta mi-a provocat un proces de conştiinţă... puştiul ăsta citeşte 50 de pagini pe zi iar eu mă chinui de vreo două săptămâni să termin un roman de 500 pag. Frustrant! Nu citeşte beletristică, i se pare că pierde timpul, a şi motivat: ,,ce ma învaţă pe mine poveştile?’’... nu am vrut să-l contrazic, era prea simpatic, plus că urmăream să obţin de la el promisiunea că-mi va face nişte brăţărele ca ale lui, căci şi la asta se pricepea. ,,Nu am aţă’’, a spus el nonşalant. Dar dacă face rost de aţă, m-am scos.
Maturitatea lui o depăşea oarecum pe a mea iar naturaleţea cu care percepea evenimentele vieţii lui m-a lovit ca un bobârnac moralizator, numai dacă mă gândesc la faptul că nici măcar nu a plâns după părinţii lui, aşa cum eu încă mai fac uneori când trebuie să plec departe de ei. Am asistat totuşi la o convorbire telefonică cu mama lui: ,,Sunt bine. Nu sunt obosit, nu îmi este foame, mă descurc, stai liniştită.’’
Da. Un copilaş frumos tare, care face sporturi, citeşte zilnic şi, citez, ,,eu mă joc în linişte’’, care nu are nici o iubită ci o gaşcă de 10 băieţi de la blocul lui, care ne-a spus bancuri, şi care se iniţiază într-o viaţă deşteaptă pe muzici gen Red Hot Chili Peppers, Metallica sau GreenDay.
It was nice to meet you, Bogdan! :)
Copilul ăsta vorbea cu o exactitate izbitoare despre viaţa lui palpitantă din Cluj, despre campionatele de furat corcoduşe şi coacăze – anul ăsta. Anul viitor, după cum a prevăzut el recolta, premedita escapade fructifere de mere şi pere, dar şi coacăze din nou. Foarte fascinat de varietatea fructelor, ce reprezintă pentru el o sursă de hrană dintre cele mai plăcute, dacă luăm în considerare dezvăluirea şoc: ,,mie nu-mi plac dulciurile...îmi mai cumpără mama aşa, să fie în frigider, dar nu le mănânc, le păstrez dacă vine cineva în vizită.’’
Bogdan ştie clar ce vrea de la viaţă. A făcut o selecţie a materiilor pe care se axează, matematică şi engleză. Imediat m-am gândit să-l întreb ce vrea să se facă atunci când va fi mare, dar mi-am dat seama că întrebarea asta e prea puerilă pentru Bogdan, aşa că am reformulat pe măsură: ,,ce job o să ai când mai creşti?’’.... n-a ezitat: ,,Doctor’’. Nu a ştiut însă să-mi spună de care doctor. Mi se pare şi normal, omul a zis esenţialul, la ce bun să-l stresez cu detalii?!
Pasionat de astronomie şi ştiinţe exacte, Bogdan citeşte zilnic....atenţie! zilnic. ... 50 de pagini . wow! Asta mi-a provocat un proces de conştiinţă... puştiul ăsta citeşte 50 de pagini pe zi iar eu mă chinui de vreo două săptămâni să termin un roman de 500 pag. Frustrant! Nu citeşte beletristică, i se pare că pierde timpul, a şi motivat: ,,ce ma învaţă pe mine poveştile?’’... nu am vrut să-l contrazic, era prea simpatic, plus că urmăream să obţin de la el promisiunea că-mi va face nişte brăţărele ca ale lui, căci şi la asta se pricepea. ,,Nu am aţă’’, a spus el nonşalant. Dar dacă face rost de aţă, m-am scos.
Maturitatea lui o depăşea oarecum pe a mea iar naturaleţea cu care percepea evenimentele vieţii lui m-a lovit ca un bobârnac moralizator, numai dacă mă gândesc la faptul că nici măcar nu a plâns după părinţii lui, aşa cum eu încă mai fac uneori când trebuie să plec departe de ei. Am asistat totuşi la o convorbire telefonică cu mama lui: ,,Sunt bine. Nu sunt obosit, nu îmi este foame, mă descurc, stai liniştită.’’
Da. Un copilaş frumos tare, care face sporturi, citeşte zilnic şi, citez, ,,eu mă joc în linişte’’, care nu are nici o iubită ci o gaşcă de 10 băieţi de la blocul lui, care ne-a spus bancuri, şi care se iniţiază într-o viaţă deşteaptă pe muzici gen Red Hot Chili Peppers, Metallica sau GreenDay.
It was nice to meet you, Bogdan! :)
vineri, 16 iulie 2010
Coca-cola, visul unei nopţi de vară
Fac pariu că fiecare dintre noi îşi propune la un moment dat ca de LUNI să se lase de Cola. Un luni eternal, fireşte. Cola este un viciu, am prins ideea, dar e un viciu esenţial. Iar vara este anotimpul care ne reaminteşte asta la orice pas. La fel ca şi iarna, când apar celebrele sticle la 2.5 special de Crăciun. Sticla de cola e o sticlă elegantă, ceva mai distinsă decât concurenţa şi fie că e în format mini, fie că e o colicioaică, ea flirtrează mereu cu omul-cumpărător. Te suceşti, te învârteşti, dai ochii peste cap dar finalmente îi cedezi. Doar de data aia, să fie clar! Îi spui şi ei: nu te uita aşa suav la mine, că e ultima oară când te mai iau. Gata. ... Ea, zâmbind cu subînţeles, îţi şopteşte: aberezi! eşti dependent de mine, o ştim amândoi.
De foarte puţine ori beau Cola acasa, fooooarte rar se întâmplă să îmi achiziţionez de bună voie un astfel de ,,răsfăţ’’, iar motivul este simplu, eu Cola beau numai cu prietenii. Prin analogie, Cola tot des beau. La sala de sport, încercam să le conving pe tanti instructoarele să înlocuiască apa plată cu Cola, ar avea mai multă vânzare. Dar nu, n-au vrut. Bine pa. Azi dupa o oră de antrenament şi 2 sticle de apă plată, m-am schimbat şi am fugit peste stradă: o Cola cu sare, vă rog!
Ar fi mai multe de zis dar...tocmai am primit un sms: hai pe la mine, adu şi o Cola! Semnat, Ally.
De foarte puţine ori beau Cola acasa, fooooarte rar se întâmplă să îmi achiziţionez de bună voie un astfel de ,,răsfăţ’’, iar motivul este simplu, eu Cola beau numai cu prietenii. Prin analogie, Cola tot des beau. La sala de sport, încercam să le conving pe tanti instructoarele să înlocuiască apa plată cu Cola, ar avea mai multă vânzare. Dar nu, n-au vrut. Bine pa. Azi dupa o oră de antrenament şi 2 sticle de apă plată, m-am schimbat şi am fugit peste stradă: o Cola cu sare, vă rog!
Ar fi mai multe de zis dar...tocmai am primit un sms: hai pe la mine, adu şi o Cola! Semnat, Ally.
duminică, 11 iulie 2010
Having fun with Caty and Sergiu!
Când doi proaspăt-filologi (nu ştiu de ce,dar simt că folosesc cuvântul ăsta cam des…şi o fi cam deranjant, isn’t it?) se întâlnesc, să te ţii! Ia uite în ce hal pot ajunge :
Sergiu: am sa fac abuz de imaginatia dvs
Sergiu: pentru inceput
Sergiu: presupunem un tablou
Sergiu: ma urmariti
Sergiu: ?
Cathy: da
Cathy: sunt aici
Sergiu: acum o sa ii dam un titlu
Cathy: ma gandeam la rama tablului
Sergiu: e interactiv
Sergiu: de aceea intrebam
Cathy: continuati
Sergiu: asa
Sergiu: titlul acestui tablou va fii "bunul pastor"
Sergiu: fara nici o tenta religioasa
Cathy: )
Cathy: inteleg
Sergiu: asa
Sergiu: cum vedeti acesta
Sergiu: ?
Cathy: deocamdata e cam gol si abstract tabloul
Cathy: doresc sa-l mai accesorizati
Sergiu: poate putem sa adaugam impreuna un personagiu
Sergiu: ?
Sergiu: in viziunea dvs
Sergiu: cum ar arata un pastor bun
Sergiu: ?
Cathy: este prelegerea dv, nu doresc sa va intrerup
Sergiu: am mentionat
Sergiu: este interactiv
Sergiu: intreruperile sunt binevenite
Cathy: oh
Sergiu: si chiar asteptate
Cathy: atunci il vad bun
Cathy::D
Sergiu: fiind pastor are vreun accesoriu specific slujbei
Sergiu: ?
Cathy: nu, este un pastor contemporan
Sergiu: are un atv ?
Cathy: nu are
Sergiu: atunci este unul indigen ?
Sergiu: sau va ganditi la o alta cultura poate
Sergiu: ?
Cathy: nu
Cathy: ma gandesc la un pastor
Cathy: care nu vrea sa iasa in evidenta cu nimic
Sergiu: am inteles
Sergiu: acum
Sergiu: data fiindu-i meseria
Sergiu: cu ce se va inconjura el
Sergiu: ?
Cathy: cu oameni
Sergiu: un raspuns ciudat pentru tabloul stereotipic pe care incerc sa il cladesc
Sergiu: dar apreciez punctul de vedere diferit
Cathy: =))
Cathy: atunci haideti sa-l inconjuram cu o gasca de manelari
Cathy: primiti?
Sergiu: reprezentativ
Sergiu: primesc
Sergiu: atunci sa ii dam pastorului un atu
Sergiu: o sa il facem intelept
Sergiu: o sa ii dam o frunte putin incruntata
Sergiu: puternic ridata
Sergiu: grea de toate gandurile ce ii trec prin cap
Cathy: nu puternic, pastorul nostru e tanar
Sergiu: atunci
Sergiu: se va cunoaste un inceput de imbatranire prematura
Sergiu: datorata tuturor indeletnicirilor care i-au fost atribuite
Cathy: un usor inceput de calvitie?
Sergiu: inca de la o varsta frageda
Sergiu: daca doriti
Sergiu: acesta este si caracterul dvs in egala masura
Cathy: oh
Cathy: multumesc
Sergiu: acum daca imi permiteti
Sergiu: o sa facem un pas in afara cladirii concretului
Cathy: va urmez
Sergiu: ne dam un pas in spate si il vom vedea pe acel pastor bun tanar si inconjurat de manelari
Sergiu: apoi facem doi inainte si cadem in abisul abstractului
Sergiu: manelistii devin pisici
Sergiu: am sa fac o pauza
Sergiu: pentru a va da ragaz sa faceti trecerea
Cathy: manelistii devin pisici
Cathy: :-s
Sergiu: metamorfoza ia timp
Cathy: aham
(peste 5 minunte)
Cathy: sunt pregatita pt urmatorul nivel, maestre!
Sergiu: ok
Sergiu: acesta va fii mai usor
Sergiu: acum capul pastorului dispare
Cathy: eee asta nu
Sergiu: baa
Cathy: toate ca toate dar nu capul
Sergiu: aveti putintica rabdare
Sergiu: capul dispare
Sergiu: totul se intuneca
Sergiu: se trage cortina
Sergiu: si terminam actul !
Sergiu: acum zugravim un alt tablou
Sergiu: avem sa ne inchipuim neantul
Sergiu: negura interminabila a nefiintei
Sergiu: iar in mijloc eu
Sergiu: asa cum ma cunoasteti
Cathy: dv
Sergiu: chiar asa
Sergiu: eu
Cathy: va vad, va vad
Sergiu: dar totul este negru in jurul meu
Sergiu: nu avem un fundal
Sergiu: pentru ca nu este necesar
Sergiu: eu alcatuiesc atat punctul de focalizare cat si fundalul bruiat
Cathy: credeam k fundalul este negrul de la actul 1
Sergiu: nu nu
Cathy: as dori totusi un fundal
Sergiu: in actul intai
Sergiu: avem un fundal banal
Sergiu: un deal
Sergiu: o pasune
Sergiu: ocazional un palc de copaci
Sergiu: in orizont mai multe dealuri
Sergiu: vai
Sergiu: campuri
Sergiu: umbrele norilor pe cele campuri
Sergiu: un tablou obisnuit de tara
Sergiu: sau nu de tara
Sergiu: un tablou de natura rurala dintro zona cvasi muntoasa
Cathy: bine
Cathy: sunt totusi in actul 2
Cathy: va vad pe dv in mijlocul a nimic
Sergiu: eu fundal negru
Sergiu: zambesc misterios
Sergiu: apoi bat din palme
Sergiu: sala se sperie
Cathy: pai parca era vorba sa nu fie fundal negru
Sergiu: in actul doi este
Cathy: sunteti nebun, cu tot respectul
Sergiu: nu nu
Sergiu: urmariti-ma
Cathy: fundalul negru e in actul 1
Sergiu: va face sens
Sergiu: nu fundalul negru este in actul doi
Sergiu: in actul intai este pastoru
Sergiu: v-am pierdut pe drum
Cathy: nu
Sergiu: simt ca am facut asta prea lung
Cathy: stiu asa
Sergiu: si ati pierdut interesul
Cathy: sunt in actul 2
Cathy: va vad
Cathy: interesul meu creste
Cathy: e un fundal negru, fie
Sergiu: bat din palme
Cathy: zambiti misterios
Sergiu: sala se sperie
Cathy: bateti din palme
Cathy: sala se sperie
Sergiu: corpul imi dispare
Sergiu: in intuneric
Sergiu: dar capul ramane
Cathy: ))
Cathy: pot sa continui eu actul 3?
Sergiu: este evident
Sergiu: dar fie
Cathy: nu este
Sergiu: continuati
Cathy: in actul 3 ne gasim intr-o arena mare
Cathy: usor intunecata
Cathy: se aud niste urale ca pe stadion
Cathy: intra sute de pisici
Cathy: miauna in delir
Cathy: sunteti ?
Sergiu: urmaresc
Cathy: miauna in delir
Cathy: dintr-o data cineva trage un clopot
Cathy: pisicile amutesc
Sergiu: un clopot
Sergiu: un simbol bun
Cathy: se aprind luminile si apare un balon
Cathy: din neant
Cathy: caci asta e tema
Sergiu: si totul se termina apoteotic
Sergiu: cand..
Cathy: stati
Cathy: rabadre
Cathy: !
Cathy: din balon coboara o silueta
Sergiu: intuim sexul?
Cathy: poarta o pelerina
Sergiu: sau este un androgin
Cathy: ne uitam de jos in sus....va rog sa va transpuneti in ochii pisicilor
Cathy: infometate
Cathy: care privesc
Cathy: de jos
Cathy: in sus
Sergiu: sunt acolo
Sergiu: miorlai in delir
Cathy: este incaltat cu niste pantofi albi, lacuiti
Cathy: pelerina este neagra
Cathy: din ce in ce mai neagra
Cathy: urcam urcam
Cathy: mirolaim
Cathy: cand....deodata
Cathy: shhhh!
Cathy: plerina nu are cap
Sergiu: ma sperii
Sergiu: ma dau in spate
Sergiu: ?
Cathy: dar intr-o mana, plerina duce un cos
Cathy: la vederea cosului
Cathy: pisicile se scaripna nedumerite
Cathy: cand brusc! pelerina scoate capul tau
Sergiu: TA-DAAAH
Sergiu: *un suntet de gong pe fundal*
Cathy: si-l azvarle inspre pisici, indemnanadu-le regeste: luati si mancati, acesta este capul meu!
Cathy: pisicile se supun
Sergiu: crud
Sergiu: dar interesant
Cathy: cortina cade
Cathy: totul ramane acum in mintea spectatorilor drept o blasfemie
Sergiu: dar asta nu este tot
Sergiu: cand lumea incepe forfota de plecare
Sergiu: cortina de ridica din nou
Sergiu: avem si un act patru
Sergiu: este acelasi peisaj rustic
Cathy: ma scuzati 2 secunde
Sergiu: si acelasi pastor inconjurat de pisici
Cathy: candva, voi putea posta asta pe blogul meu?
Sergiu: biensur
Cathy: continuati
Sergiu: acelasi pastor fara cap
Cathy: cu aceeasi pelerina neagra si pantofi albi lacuiti
Sergiu: aceleasi
Sergiu: din gesturi intuim ca este nelinistit
Sergiu: poate speriat
Sergiu: se urca pe o piatra din apropiere si se intoarce
Sergiu: cu spatele la public
Sergiu: pe fundal apare un nor mititel
Sergiu: negricios
Sergiu: care incetul cu incetul creste
Sergiu: se apropie
Cathy: ma gandesc la un act 5
Sergiu: devine un fum inecacios
Sergiu: primele randuri fac nazuri
Sergiu: * prea au exagerat cu efectele speciale*
Sergiu: dar linistea este repede instaurata cand din mijlocul norului apare capul meu
Sergiu: mare
Sergiu: pare ca inghite cerul cu totul
Sergiu: si rad
Cathy: ceva nu se leaga
Sergiu: e un ras malefic
Cathy: capul tau fusese macelarit de gloata de pisici
Sergiu: fata imi este ciugulita
Cathy: asa da
Sergiu: pe alocuri imi lipsesc bucati de piele
Sergiu: iar unul dintre ochi imi atarna grotesc pe obraz
Sergiu: totul ar putea parea comic
Sergiu: dar rasul acela ingheata sangele in vine
Cathy: =)))
Sergiu: apoi fulgera orbitor
Sergiu: publicul orbeste temporar
Cathy: (vad in randul 3 o mamica cum ii acopera ochii baietelului ei fascinat)
Sergiu: cand ochii se obisnuiesc iara cu intunericul
Sergiu: pastorul are din nou un cap
Sergiu: capul meu
Sergiu: norul dispare
Cathy: dati mi voie
Cathy: cu actul 5
Sergiu: iar pisicile se apropie din nou de el
Sergiu: nu stiu exact daca asta mai depicteaza ziua mea de azi
Cathy: exista un act 5
Cathy: dati mi voie
Sergiu: va rog
Cathy: cortina cade
Cathy: actul 4 pare ca a echilibrat situatia
Cathy: dar nu
Cathy: gongul suna amenintator
Cathy: cortina se ridica
Cathy: este soare
Cathy: soare puternic
Sergiu: lumina aceea nefiresc de alba
Cathy: da
Cathy: scena goala
Cathy: soare
Cathy: alb
Cathy: mieunat
Cathy: apare pastorul
Cathy: imbracat in alb
Sergiu: hibrid
Sergiu: ?
Cathy: mai pastreaza aceeasi pantofi
Cathy: poarta un cercel in urechea stanga a capului tau
Cathy: un ghiul mare din aur pe degetul mic al mainii lui stangi
Cathy: pisicile au redevenit manelari
Cathy: rasul malefic de pe fatza capului tau se reinstaleaza
Cathy: pe fundal muzica de taraf
Cathy: cade cortina.
Sergiu: epic
Cathy: mi-a placut
Cathy: recunosc
Cathy: poate cea mai interesanta abordare de mess din ultima perioada
Cathy: sunteti bun
Sergiu: iar dvs ati fost la inaltime ca de obicei
Sergiu: am sa fac abuz de imaginatia dvs
Sergiu: pentru inceput
Sergiu: presupunem un tablou
Sergiu: ma urmariti
Sergiu: ?
Cathy: da
Cathy: sunt aici
Sergiu: acum o sa ii dam un titlu
Cathy: ma gandeam la rama tablului
Sergiu: e interactiv
Sergiu: de aceea intrebam
Cathy: continuati
Sergiu: asa
Sergiu: titlul acestui tablou va fii "bunul pastor"
Sergiu: fara nici o tenta religioasa
Cathy: )
Cathy: inteleg
Sergiu: asa
Sergiu: cum vedeti acesta
Sergiu: ?
Cathy: deocamdata e cam gol si abstract tabloul
Cathy: doresc sa-l mai accesorizati
Sergiu: poate putem sa adaugam impreuna un personagiu
Sergiu: ?
Sergiu: in viziunea dvs
Sergiu: cum ar arata un pastor bun
Sergiu: ?
Cathy: este prelegerea dv, nu doresc sa va intrerup
Sergiu: am mentionat
Sergiu: este interactiv
Sergiu: intreruperile sunt binevenite
Cathy: oh
Sergiu: si chiar asteptate
Cathy: atunci il vad bun
Cathy::D
Sergiu: fiind pastor are vreun accesoriu specific slujbei
Sergiu: ?
Cathy: nu, este un pastor contemporan
Sergiu: are un atv ?
Cathy: nu are
Sergiu: atunci este unul indigen ?
Sergiu: sau va ganditi la o alta cultura poate
Sergiu: ?
Cathy: nu
Cathy: ma gandesc la un pastor
Cathy: care nu vrea sa iasa in evidenta cu nimic
Sergiu: am inteles
Sergiu: acum
Sergiu: data fiindu-i meseria
Sergiu: cu ce se va inconjura el
Sergiu: ?
Cathy: cu oameni
Sergiu: un raspuns ciudat pentru tabloul stereotipic pe care incerc sa il cladesc
Sergiu: dar apreciez punctul de vedere diferit
Cathy: =))
Cathy: atunci haideti sa-l inconjuram cu o gasca de manelari
Cathy: primiti?
Sergiu: reprezentativ
Sergiu: primesc
Sergiu: atunci sa ii dam pastorului un atu
Sergiu: o sa il facem intelept
Sergiu: o sa ii dam o frunte putin incruntata
Sergiu: puternic ridata
Sergiu: grea de toate gandurile ce ii trec prin cap
Cathy: nu puternic, pastorul nostru e tanar
Sergiu: atunci
Sergiu: se va cunoaste un inceput de imbatranire prematura
Sergiu: datorata tuturor indeletnicirilor care i-au fost atribuite
Cathy: un usor inceput de calvitie?
Sergiu: inca de la o varsta frageda
Sergiu: daca doriti
Sergiu: acesta este si caracterul dvs in egala masura
Cathy: oh
Cathy: multumesc
Sergiu: acum daca imi permiteti
Sergiu: o sa facem un pas in afara cladirii concretului
Cathy: va urmez
Sergiu: ne dam un pas in spate si il vom vedea pe acel pastor bun tanar si inconjurat de manelari
Sergiu: apoi facem doi inainte si cadem in abisul abstractului
Sergiu: manelistii devin pisici
Sergiu: am sa fac o pauza
Sergiu: pentru a va da ragaz sa faceti trecerea
Cathy: manelistii devin pisici
Cathy: :-s
Sergiu: metamorfoza ia timp
Cathy: aham
(peste 5 minunte)
Cathy: sunt pregatita pt urmatorul nivel, maestre!
Sergiu: ok
Sergiu: acesta va fii mai usor
Sergiu: acum capul pastorului dispare
Cathy: eee asta nu
Sergiu: baa
Cathy: toate ca toate dar nu capul
Sergiu: aveti putintica rabdare
Sergiu: capul dispare
Sergiu: totul se intuneca
Sergiu: se trage cortina
Sergiu: si terminam actul !
Sergiu: acum zugravim un alt tablou
Sergiu: avem sa ne inchipuim neantul
Sergiu: negura interminabila a nefiintei
Sergiu: iar in mijloc eu
Sergiu: asa cum ma cunoasteti
Cathy: dv
Sergiu: chiar asa
Sergiu: eu
Cathy: va vad, va vad
Sergiu: dar totul este negru in jurul meu
Sergiu: nu avem un fundal
Sergiu: pentru ca nu este necesar
Sergiu: eu alcatuiesc atat punctul de focalizare cat si fundalul bruiat
Cathy: credeam k fundalul este negrul de la actul 1
Sergiu: nu nu
Cathy: as dori totusi un fundal
Sergiu: in actul intai
Sergiu: avem un fundal banal
Sergiu: un deal
Sergiu: o pasune
Sergiu: ocazional un palc de copaci
Sergiu: in orizont mai multe dealuri
Sergiu: vai
Sergiu: campuri
Sergiu: umbrele norilor pe cele campuri
Sergiu: un tablou obisnuit de tara
Sergiu: sau nu de tara
Sergiu: un tablou de natura rurala dintro zona cvasi muntoasa
Cathy: bine
Cathy: sunt totusi in actul 2
Cathy: va vad pe dv in mijlocul a nimic
Sergiu: eu fundal negru
Sergiu: zambesc misterios
Sergiu: apoi bat din palme
Sergiu: sala se sperie
Cathy: pai parca era vorba sa nu fie fundal negru
Sergiu: in actul doi este
Cathy: sunteti nebun, cu tot respectul
Sergiu: nu nu
Sergiu: urmariti-ma
Cathy: fundalul negru e in actul 1
Sergiu: va face sens
Sergiu: nu fundalul negru este in actul doi
Sergiu: in actul intai este pastoru
Sergiu: v-am pierdut pe drum
Cathy: nu
Sergiu: simt ca am facut asta prea lung
Cathy: stiu asa
Sergiu: si ati pierdut interesul
Cathy: sunt in actul 2
Cathy: va vad
Cathy: interesul meu creste
Cathy: e un fundal negru, fie
Sergiu: bat din palme
Cathy: zambiti misterios
Sergiu: sala se sperie
Cathy: bateti din palme
Cathy: sala se sperie
Sergiu: corpul imi dispare
Sergiu: in intuneric
Sergiu: dar capul ramane
Cathy: ))
Cathy: pot sa continui eu actul 3?
Sergiu: este evident
Sergiu: dar fie
Cathy: nu este
Sergiu: continuati
Cathy: in actul 3 ne gasim intr-o arena mare
Cathy: usor intunecata
Cathy: se aud niste urale ca pe stadion
Cathy: intra sute de pisici
Cathy: miauna in delir
Cathy: sunteti ?
Sergiu: urmaresc
Cathy: miauna in delir
Cathy: dintr-o data cineva trage un clopot
Cathy: pisicile amutesc
Sergiu: un clopot
Sergiu: un simbol bun
Cathy: se aprind luminile si apare un balon
Cathy: din neant
Cathy: caci asta e tema
Sergiu: si totul se termina apoteotic
Sergiu: cand..
Cathy: stati
Cathy: rabadre
Cathy: !
Cathy: din balon coboara o silueta
Sergiu: intuim sexul?
Cathy: poarta o pelerina
Sergiu: sau este un androgin
Cathy: ne uitam de jos in sus....va rog sa va transpuneti in ochii pisicilor
Cathy: infometate
Cathy: care privesc
Cathy: de jos
Cathy: in sus
Sergiu: sunt acolo
Sergiu: miorlai in delir
Cathy: este incaltat cu niste pantofi albi, lacuiti
Cathy: pelerina este neagra
Cathy: din ce in ce mai neagra
Cathy: urcam urcam
Cathy: mirolaim
Cathy: cand....deodata
Cathy: shhhh!
Cathy: plerina nu are cap
Sergiu: ma sperii
Sergiu: ma dau in spate
Sergiu: ?
Cathy: dar intr-o mana, plerina duce un cos
Cathy: la vederea cosului
Cathy: pisicile se scaripna nedumerite
Cathy: cand brusc! pelerina scoate capul tau
Sergiu: TA-DAAAH
Sergiu: *un suntet de gong pe fundal*
Cathy: si-l azvarle inspre pisici, indemnanadu-le regeste: luati si mancati, acesta este capul meu!
Cathy: pisicile se supun
Sergiu: crud
Sergiu: dar interesant
Cathy: cortina cade
Cathy: totul ramane acum in mintea spectatorilor drept o blasfemie
Sergiu: dar asta nu este tot
Sergiu: cand lumea incepe forfota de plecare
Sergiu: cortina de ridica din nou
Sergiu: avem si un act patru
Sergiu: este acelasi peisaj rustic
Cathy: ma scuzati 2 secunde
Sergiu: si acelasi pastor inconjurat de pisici
Cathy: candva, voi putea posta asta pe blogul meu?
Sergiu: biensur
Cathy: continuati
Sergiu: acelasi pastor fara cap
Cathy: cu aceeasi pelerina neagra si pantofi albi lacuiti
Sergiu: aceleasi
Sergiu: din gesturi intuim ca este nelinistit
Sergiu: poate speriat
Sergiu: se urca pe o piatra din apropiere si se intoarce
Sergiu: cu spatele la public
Sergiu: pe fundal apare un nor mititel
Sergiu: negricios
Sergiu: care incetul cu incetul creste
Sergiu: se apropie
Cathy: ma gandesc la un act 5
Sergiu: devine un fum inecacios
Sergiu: primele randuri fac nazuri
Sergiu: * prea au exagerat cu efectele speciale*
Sergiu: dar linistea este repede instaurata cand din mijlocul norului apare capul meu
Sergiu: mare
Sergiu: pare ca inghite cerul cu totul
Sergiu: si rad
Cathy: ceva nu se leaga
Sergiu: e un ras malefic
Cathy: capul tau fusese macelarit de gloata de pisici
Sergiu: fata imi este ciugulita
Cathy: asa da
Sergiu: pe alocuri imi lipsesc bucati de piele
Sergiu: iar unul dintre ochi imi atarna grotesc pe obraz
Sergiu: totul ar putea parea comic
Sergiu: dar rasul acela ingheata sangele in vine
Cathy: =)))
Sergiu: apoi fulgera orbitor
Sergiu: publicul orbeste temporar
Cathy: (vad in randul 3 o mamica cum ii acopera ochii baietelului ei fascinat)
Sergiu: cand ochii se obisnuiesc iara cu intunericul
Sergiu: pastorul are din nou un cap
Sergiu: capul meu
Sergiu: norul dispare
Cathy: dati mi voie
Cathy: cu actul 5
Sergiu: iar pisicile se apropie din nou de el
Sergiu: nu stiu exact daca asta mai depicteaza ziua mea de azi
Cathy: exista un act 5
Cathy: dati mi voie
Sergiu: va rog
Cathy: cortina cade
Cathy: actul 4 pare ca a echilibrat situatia
Cathy: dar nu
Cathy: gongul suna amenintator
Cathy: cortina se ridica
Cathy: este soare
Cathy: soare puternic
Sergiu: lumina aceea nefiresc de alba
Cathy: da
Cathy: scena goala
Cathy: soare
Cathy: alb
Cathy: mieunat
Cathy: apare pastorul
Cathy: imbracat in alb
Sergiu: hibrid
Sergiu: ?
Cathy: mai pastreaza aceeasi pantofi
Cathy: poarta un cercel in urechea stanga a capului tau
Cathy: un ghiul mare din aur pe degetul mic al mainii lui stangi
Cathy: pisicile au redevenit manelari
Cathy: rasul malefic de pe fatza capului tau se reinstaleaza
Cathy: pe fundal muzica de taraf
Cathy: cade cortina.
Sergiu: epic
Cathy: mi-a placut
Cathy: recunosc
Cathy: poate cea mai interesanta abordare de mess din ultima perioada
Cathy: sunteti bun
Sergiu: iar dvs ati fost la inaltime ca de obicei
vineri, 9 iulie 2010
BinePa
Când ai voie să răspunzi cu ,,Binepa’’
- Când te duci să te înscrii la master şi nu ai toate actele necesare.
- Când eşti în piaţă şi te contrazice un ţăran, vânzător de pepeni.
- Când un fost-actual-viitor profesor te face miştocar/ă.
- Când părinţii te trag de observaţie că toată ziua tai frunza la câini.
- Când iubitul/a iţi reproşează lipsa de maturitate.
- Când prietenii tăi fac chestii prosteşti.
- Când foştii-actualii-viitorii colegi mor de oftică pe motiv că ,,ce fac eu, nu face ei’’.
- Când ţi se aduc complimente (gratuite) cu intenţii perverse.
- Când te plimbi cu rolele şi un câine sare pe tine iar stăpânul afirmă nepăsător: ,,stai linistit/ă, nu muşca...se joacă!’’
- Când cineva işi aduce aminte de tine, doar ca să te stoarcă de nişte informaţii de care musai are nevoie.
- Oricând simţi că n-ai chef.
Mircea Badea şi impactul lui asupra populatiei
(fragment)
Este mai mult decât evident ca toată lumea a auzit şi ştie cine este Mircea Badea. Faptul nu mai trebuie probat căci el are din principiile unei teoreme de genul: ,,ştii despre Badea, deci exişti’’. Popularitatea acestui personaj plurivalent nu îşi recrutează membrii dintr-un singur segment de populaţie, cum tind unii să creadă, prin urmare Badea nu poate fi asociat strict cu masa tinerilor, pasionaţi de extravagant, pamflet sau pur şi simplu amuzament.
Prezentatorul emisiunii ,,În gura presei’’ este de fapt un bun comun, al tuturor, sau un rău inevitabil, iar părerile sunt dintre cele mai diverse atunci când vine vorba despre natura intelectuală şi impactul lui Mircea în rândul românilor. Ceea ce inspiră Badea, şi poate ceea ce îl face să fie receptat mai lesne în mod pozitiv, este nonşalanţa cu care îşi expune părerile în mod deliberat. Mircea Badea are întotdeauna o opinie pe care mai devreme sau mai târziu o adoptă sute sau mii, de ce nu, zeci de mii de cetăţeni, fie ei dintre cei mai adolescentini sau, dimpotrivă, mai vârstnici. Astfel că Mircea Badea a devenit un etalon, un punct de plecare, atunci când vine vorba de orice realitate care priveşte România în special, dar şi multe alte domenii de la care, odată provocat, Mircea nu se sustrage să facă public ceea ce simte şi gândeşte. Toate acestea fără ca el să premediteze, nici măcar o clipă, vreo posibilă natură deontologică, de pe urma căreia să-şi aroge drepturi şi statuturi.
Treptat, Mircea a ajuns să dea naştere unor moduri de exprimare care la început s-au dorit a fi originale dar care au sfârşit prin a fi împrumutate, pe termen nelimitat, de aproape toţi vorbitorii de limba română. Că ,,trăim în România şi asta ne ocupă tot timplu’’ ştie toată suflarea, ceea ce devine ,,superb, sau ce?’’ .
În cele din urmă Mircea Badea nu este decât un om care, aşa cum însuşi afirmă, apare din când în când la televizor. Sub înfîţişarea de dur absolut, Mircea are uneori şi momente de ezitare, momente care-i trădează latura emoţională şi atunci devine vulnerabil. Devine aşa cum mulţi dintre noi am reuşit să-l descoperim şi să-l înţelegem, un om cu frustrări şi performanţe, un om căruia viaţa i-a fost când ostilă când prietenoasă, un om care face sport şi cumpără din benzinării, unul nu îngâmfat cât orgolios.
- Când te duci să te înscrii la master şi nu ai toate actele necesare.
- Când eşti în piaţă şi te contrazice un ţăran, vânzător de pepeni.
- Când un fost-actual-viitor profesor te face miştocar/ă.
- Când părinţii te trag de observaţie că toată ziua tai frunza la câini.
- Când iubitul/a iţi reproşează lipsa de maturitate.
- Când prietenii tăi fac chestii prosteşti.
- Când foştii-actualii-viitorii colegi mor de oftică pe motiv că ,,ce fac eu, nu face ei’’.
- Când ţi se aduc complimente (gratuite) cu intenţii perverse.
- Când te plimbi cu rolele şi un câine sare pe tine iar stăpânul afirmă nepăsător: ,,stai linistit/ă, nu muşca...se joacă!’’
- Când cineva işi aduce aminte de tine, doar ca să te stoarcă de nişte informaţii de care musai are nevoie.
- Oricând simţi că n-ai chef.
Mircea Badea şi impactul lui asupra populatiei
(fragment)
Este mai mult decât evident ca toată lumea a auzit şi ştie cine este Mircea Badea. Faptul nu mai trebuie probat căci el are din principiile unei teoreme de genul: ,,ştii despre Badea, deci exişti’’. Popularitatea acestui personaj plurivalent nu îşi recrutează membrii dintr-un singur segment de populaţie, cum tind unii să creadă, prin urmare Badea nu poate fi asociat strict cu masa tinerilor, pasionaţi de extravagant, pamflet sau pur şi simplu amuzament.
Prezentatorul emisiunii ,,În gura presei’’ este de fapt un bun comun, al tuturor, sau un rău inevitabil, iar părerile sunt dintre cele mai diverse atunci când vine vorba despre natura intelectuală şi impactul lui Mircea în rândul românilor. Ceea ce inspiră Badea, şi poate ceea ce îl face să fie receptat mai lesne în mod pozitiv, este nonşalanţa cu care îşi expune părerile în mod deliberat. Mircea Badea are întotdeauna o opinie pe care mai devreme sau mai târziu o adoptă sute sau mii, de ce nu, zeci de mii de cetăţeni, fie ei dintre cei mai adolescentini sau, dimpotrivă, mai vârstnici. Astfel că Mircea Badea a devenit un etalon, un punct de plecare, atunci când vine vorba de orice realitate care priveşte România în special, dar şi multe alte domenii de la care, odată provocat, Mircea nu se sustrage să facă public ceea ce simte şi gândeşte. Toate acestea fără ca el să premediteze, nici măcar o clipă, vreo posibilă natură deontologică, de pe urma căreia să-şi aroge drepturi şi statuturi.
Treptat, Mircea a ajuns să dea naştere unor moduri de exprimare care la început s-au dorit a fi originale dar care au sfârşit prin a fi împrumutate, pe termen nelimitat, de aproape toţi vorbitorii de limba română. Că ,,trăim în România şi asta ne ocupă tot timplu’’ ştie toată suflarea, ceea ce devine ,,superb, sau ce?’’ .
În cele din urmă Mircea Badea nu este decât un om care, aşa cum însuşi afirmă, apare din când în când la televizor. Sub înfîţişarea de dur absolut, Mircea are uneori şi momente de ezitare, momente care-i trădează latura emoţională şi atunci devine vulnerabil. Devine aşa cum mulţi dintre noi am reuşit să-l descoperim şi să-l înţelegem, un om cu frustrări şi performanţe, un om căruia viaţa i-a fost când ostilă când prietenoasă, un om care face sport şi cumpără din benzinării, unul nu îngâmfat cât orgolios.
joi, 8 iulie 2010
Un strop de (din) Fenomenologie
Mitul lui Oedip. Complexul lui Oedip
Celebrul mit al lui Oedip intenţionează o explicaţie a fenomenului iubirii prin faptul că ,,definirea sacrului (…) este înlocuită de o definire a sacrului prin corelaţie cu profanul’’. Dacă pentru iubirea-pasiune elocvent este mitul lui Tristan iar pentru cea senzuală deserveşte mitul lui Don Juan, nu rămâne decât ca mitul lui Oedip să fie relaţionat cu psihanaliza iubirii. Astfel că, în cadrul mitului lui Oedip ,,ar trebui să vorbim mai degrabă despre dorinţă decât despre iubire, pentru că iubirea izvorăşte aici din forţa destinată dorinţei şi nu recunoaşte obiectul său într-o manieră conştientă’’. În acest caz, dorinţa se manifestă ca iubire incontestabilă. Deci mitul lui Oedip în cadrul fenomenologiei iubirii revine asupra fundamentelor primordiale legate de iubire, prin faptul că în desfăşurarea reală a acesteia, la baza conştiinţei umane se găseşte mereu intenţia sau actul în sine de a depăşi o serie de bariere şi prejudecăţi impuse de cadrul exterior nociv. ,,Tocmai aceasta ne spune mitul lui Oedip: dorinţa, fundalul teoretic psihanalitic al iubirii reprezintă conştient sau inconştient, şi dacă inconştient cu atât mai profund, încălcarea unei legi, norme, interdicţii’’.
Din acest mit derivă complexul lui Oedip care ,,simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex’’. Acest complex vizează înclinaţiile incestuoase generate de accesele de revoltă ale fiului faţă de autoritatea patriarhală şi nu rivalitatea sexuală în competiţie cu ataşamentul matern. Teoreticianul acestui complex, Freud, anticipează desfăşurarea lui până la vârsta adolescenţei, ,,vârsta la care fiul se eliberează treptat de complexul lui Oedip şi îşi caută parteneri în afara părinţilor, construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin atât de la mamă cât şi de la tată’’.
Dar din punct de vedere al sexualităţii, Platon consideră nerelevantă înrudirea acesteia cu iubirea şi separă cele două noţiuni situând iubirea pe o treaptă superioară ,,dându-i erosului statutul foarte important, deşi fără definiţie în lumea ideală, de legătură între ceea ce fiinţează şi fiinţa în esenţa ei’’. Extras din sfera iubirii, erosul profan este pe de-o parte atracţie conştientă iar pe de altă parte aspiraţie inconştientă, puntea de legătură între aceste trăsături distincte fiind contemplaţia intelectuală. ,,În orice caz, dorinţa fizică formulată de sufletul iraţional şi potolită cu ajutorul trupului, nu reprezintă în fenomenologia erosului, decât un aspect tulbure şi secundar al acestuia’’. Ioan Petru Culianu consideră în acest sens că trupul este numai un mijlocitor în mania atracţiei, în timp ce iubirea, chiar şi aceea cu finalitate sexuală, ţine de puterile sufletului. În schimb, José Ortega y Gasset este de părere că nu există iubire fără instinct sexual, deşi îl condamnă pe Stendhal în a cărui accepţiune, ,,esenţial pentru o iubire e consumarea ei’’.
Extras din lucrarea personală de diplomă, bibliografia cu pricina, în lucrarea cu pricina.
Celebrul mit al lui Oedip intenţionează o explicaţie a fenomenului iubirii prin faptul că ,,definirea sacrului (…) este înlocuită de o definire a sacrului prin corelaţie cu profanul’’. Dacă pentru iubirea-pasiune elocvent este mitul lui Tristan iar pentru cea senzuală deserveşte mitul lui Don Juan, nu rămâne decât ca mitul lui Oedip să fie relaţionat cu psihanaliza iubirii. Astfel că, în cadrul mitului lui Oedip ,,ar trebui să vorbim mai degrabă despre dorinţă decât despre iubire, pentru că iubirea izvorăşte aici din forţa destinată dorinţei şi nu recunoaşte obiectul său într-o manieră conştientă’’. În acest caz, dorinţa se manifestă ca iubire incontestabilă. Deci mitul lui Oedip în cadrul fenomenologiei iubirii revine asupra fundamentelor primordiale legate de iubire, prin faptul că în desfăşurarea reală a acesteia, la baza conştiinţei umane se găseşte mereu intenţia sau actul în sine de a depăşi o serie de bariere şi prejudecăţi impuse de cadrul exterior nociv. ,,Tocmai aceasta ne spune mitul lui Oedip: dorinţa, fundalul teoretic psihanalitic al iubirii reprezintă conştient sau inconştient, şi dacă inconştient cu atât mai profund, încălcarea unei legi, norme, interdicţii’’.
Din acest mit derivă complexul lui Oedip care ,,simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex’’. Acest complex vizează înclinaţiile incestuoase generate de accesele de revoltă ale fiului faţă de autoritatea patriarhală şi nu rivalitatea sexuală în competiţie cu ataşamentul matern. Teoreticianul acestui complex, Freud, anticipează desfăşurarea lui până la vârsta adolescenţei, ,,vârsta la care fiul se eliberează treptat de complexul lui Oedip şi îşi caută parteneri în afara părinţilor, construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin atât de la mamă cât şi de la tată’’.
Dar din punct de vedere al sexualităţii, Platon consideră nerelevantă înrudirea acesteia cu iubirea şi separă cele două noţiuni situând iubirea pe o treaptă superioară ,,dându-i erosului statutul foarte important, deşi fără definiţie în lumea ideală, de legătură între ceea ce fiinţează şi fiinţa în esenţa ei’’. Extras din sfera iubirii, erosul profan este pe de-o parte atracţie conştientă iar pe de altă parte aspiraţie inconştientă, puntea de legătură între aceste trăsături distincte fiind contemplaţia intelectuală. ,,În orice caz, dorinţa fizică formulată de sufletul iraţional şi potolită cu ajutorul trupului, nu reprezintă în fenomenologia erosului, decât un aspect tulbure şi secundar al acestuia’’. Ioan Petru Culianu consideră în acest sens că trupul este numai un mijlocitor în mania atracţiei, în timp ce iubirea, chiar şi aceea cu finalitate sexuală, ţine de puterile sufletului. În schimb, José Ortega y Gasset este de părere că nu există iubire fără instinct sexual, deşi îl condamnă pe Stendhal în a cărui accepţiune, ,,esenţial pentru o iubire e consumarea ei’’.
Extras din lucrarea personală de diplomă, bibliografia cu pricina, în lucrarea cu pricina.
miercuri, 7 iulie 2010
Frustrări de filolog
Da. Menţionez din capul locului că nu e ca şi cum s-ar fi trezit dintr-o dată criticul din mine (sau de lânga mine, sau din vecinătate, sau...), nici că am tendinţe deontologice, nici că îmi pasă în vreo măsură de prostia celor mai mulţi dintre noi. Mizez pe egocentrism şi subclasez altruismul, azi, când mi-am dat seama că sunt uşor oripilată de felul unora de interpretare a literaturii, şi lipsa de felxibilitate.
Ca atare, frazele de genul:
,,Mihai Eminescu, luceafărul poeziei româneşti, este cel mai mare poet român care a îmbogăţit patrimoniul naţional literar cu opere în versuri de o valoare remarcabila....’’
,,George Bacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului românesc pentru că lirica sa abundă de o imagistică inedita bazată pe o serie de procedee artistice deosebie care uimeşte prin profunzime....’’
,,Ion Luca Caragiale este cel mai mare dramaturg al nostru.’’
(şi încă e bine aşa, dacă mai adăugam şi virgula dintre Subiect şi Predicat, nimic nu poate fi mai....inedit)
Reiau:
Sigur, fraze de genul lasă rece pe oricine, şi de regulă stârnesc râsul corectorului sau oricărui cititor capabil de mai mult. Şi văd oameni cu vârste rezonabile care scriu poezii. Ceea ce este un gest frumos. În România se cânta şi se scriu poezii, plutesc artiştii în aer. Îmi plac mult, mult cucoanele si nenii care scriu din vaga senzaţie de întrupare eminesciană. Poezioare din acelea cu un ,,el’’ şi o ,,ea’’ sub un clar de lună, vorbind despre sentimentul de dragoste, ea despletita, el răvaşit, demonic sau angelic, eventual pe o insulă nemioritică, visând la fericirea universală. Prostii!!!
Un simplu search pe goagle, pe un oarecare club literar va dovedi ca Eminescu, pe care-l respectăm şi îl iubim cu toţii, a rămas numai o etapă din manualele de literatura. Poezia de azi a coborât în strada, mon cher. Acum ,,el’’ se întâlneşte cu ,,ea’’....(OK! păstrăm banca!) pe o bancă, probabil o iubeşte, probabil nu, discută despre viitorul incert al lor, împreună sau separat, despre cum salariul lui a scăzut al naibii de drastic, şi despre cum nici job-ul ei nu sta prea ţeapăn, ba mai mult, e în total picaj.
Metaforele alea revelatorii si plasticizante....le-a folosit Blaga pentru noi toţi. Citim, băgăm la cap, dar hai sa fim flexibili! Să păstrăm totuşi estetica urâtului de la Arghezi, pentru că se potriveşte societăţii noastre şi să lăsăm ca poezia să prefacă neştiinţa multora, nu în surse de comic pentru cei amatori, ci în surse de bine .
Uite o poezie de Florin Iaru:
zile de viol şi rîs
Sparse cu umărul pintenat toate uşile
dincolo de care se auzea chiţăitul ei fezandat.
Acolo, vectorial, masculin, îi cîrpi două palme
şi, pocnind-o cu capul de scaun,
o întinse pe podele.
Efortul îl costă un rîgîit de şapte secunde,
burta lui mare acoperi pîntecul mic.
Scoase un cuţit şi, scrijelind-o pe faţă
o îndeamnă să-şi desfacă picioarele.
Răcnetele gurii mai roşii ca sîngele
gîlgîiră
făcînd să zboare bibelouri din noptieră.
I se sparseră cu plăcere în cap.
O boţi ca pe un pachet de caramele
într-o digestie externă,
după care, ridicîndu-se în picioare,
se pişă pe ea.
Soarele chicotea auriu după cercevea.
Se şterse de uşi, de ferestre, lăsînd în camera deflorată
o scriitură obscură, urmînd a fi descifrată.
Ca atare, frazele de genul:
,,Mihai Eminescu, luceafărul poeziei româneşti, este cel mai mare poet român care a îmbogăţit patrimoniul naţional literar cu opere în versuri de o valoare remarcabila....’’
,,George Bacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului românesc pentru că lirica sa abundă de o imagistică inedita bazată pe o serie de procedee artistice deosebie care uimeşte prin profunzime....’’
,,Ion Luca Caragiale este cel mai mare dramaturg al nostru.’’
(şi încă e bine aşa, dacă mai adăugam şi virgula dintre Subiect şi Predicat, nimic nu poate fi mai....inedit)
Reiau:
Sigur, fraze de genul lasă rece pe oricine, şi de regulă stârnesc râsul corectorului sau oricărui cititor capabil de mai mult. Şi văd oameni cu vârste rezonabile care scriu poezii. Ceea ce este un gest frumos. În România se cânta şi se scriu poezii, plutesc artiştii în aer. Îmi plac mult, mult cucoanele si nenii care scriu din vaga senzaţie de întrupare eminesciană. Poezioare din acelea cu un ,,el’’ şi o ,,ea’’ sub un clar de lună, vorbind despre sentimentul de dragoste, ea despletita, el răvaşit, demonic sau angelic, eventual pe o insulă nemioritică, visând la fericirea universală. Prostii!!!
Un simplu search pe goagle, pe un oarecare club literar va dovedi ca Eminescu, pe care-l respectăm şi îl iubim cu toţii, a rămas numai o etapă din manualele de literatura. Poezia de azi a coborât în strada, mon cher. Acum ,,el’’ se întâlneşte cu ,,ea’’....(OK! păstrăm banca!) pe o bancă, probabil o iubeşte, probabil nu, discută despre viitorul incert al lor, împreună sau separat, despre cum salariul lui a scăzut al naibii de drastic, şi despre cum nici job-ul ei nu sta prea ţeapăn, ba mai mult, e în total picaj.
Metaforele alea revelatorii si plasticizante....le-a folosit Blaga pentru noi toţi. Citim, băgăm la cap, dar hai sa fim flexibili! Să păstrăm totuşi estetica urâtului de la Arghezi, pentru că se potriveşte societăţii noastre şi să lăsăm ca poezia să prefacă neştiinţa multora, nu în surse de comic pentru cei amatori, ci în surse de bine .
Uite o poezie de Florin Iaru:
zile de viol şi rîs
Sparse cu umărul pintenat toate uşile
dincolo de care se auzea chiţăitul ei fezandat.
Acolo, vectorial, masculin, îi cîrpi două palme
şi, pocnind-o cu capul de scaun,
o întinse pe podele.
Efortul îl costă un rîgîit de şapte secunde,
burta lui mare acoperi pîntecul mic.
Scoase un cuţit şi, scrijelind-o pe faţă
o îndeamnă să-şi desfacă picioarele.
Răcnetele gurii mai roşii ca sîngele
gîlgîiră
făcînd să zboare bibelouri din noptieră.
I se sparseră cu plăcere în cap.
O boţi ca pe un pachet de caramele
într-o digestie externă,
după care, ridicîndu-se în picioare,
se pişă pe ea.
Soarele chicotea auriu după cercevea.
Se şterse de uşi, de ferestre, lăsînd în camera deflorată
o scriitură obscură, urmînd a fi descifrată.
marți, 6 iulie 2010
Drept inainte si pe stanga!
Cineva a avut inspiratia, tre` sa recunosc geniala, sa propuna Mogosoaia! De vreo cateva saptamani s-au facut aranjamentele. Cum ne-am tot razgandit si amanat, a dat Domnu si intr-o sambata usor vantoasa, ne-am imbarcat in masina amicului nostru Cristian si am comandat: la Mogosoaia! 4 ladies, care mai de care mai cocosneta (asta daca ma gandesc la blonda din grup, respectiv la creatza noastra) ori mai chill (fetele cu vesta) si... ,,el tio``, masculul care a facut posibila aceasta abatere din cotidian.
Decisions, decisions.....cine sa stea in mijloc. Eu nu, mi-e frica sa nu patesc ca in reclama aia. Dar daca am trecut cu bine si peste momentul acesta, nimic nu ne mai opreste sa purcedem. Benzina! Estem! Dineros! Estem! Tutun! Nu fumam! Umbrela! Hai mah, ca nu ploooo! Cola! Luam de acolo! .... vruuum vruummmm . Trebuie sa marturisesc ca se ajunge repede, foarte repede, n-as fi crezut. Ce mai! 4-5 melodii de Magic Fm si am parcat! Pana-n buza castelului, ca doar nimeni nu mai are fete ca ale lu` 1q :D. Ne dam jos...usor obosite, fara motiv. Oboseala e o stare generala, confirma existenta. Brusc ma ia o presimtire: Alinei trebuie sa-i fie foame. Nimic mai adevarat. Nici nu ajungem bine, dar cat mai stam?
Super priveliste, e totul verde. Cativa turisti, frantzuzi. Ne exersam in gluma franceza. Alina stie o replica esentiala: vu vule cushe avec moa?! Nici nu ne-ar trebui mai mult, cu toate acestea nu suntem nevoiti sa folosim nimic din repertoriul frantuzesc, prin urmare ne vedem de romana noastra pe care suntem stapani. Unii mai mult, altii mai putin. Dar suntem.
Cateva poze cu aparatul mirobolant al Alinei, cateva cu aparatul meu usor stanjenit de minunatiile celuilalt. Nu-i nimic, oricum nu avem bafta la poze. Probat! Mi-a placut mult gazonul. Cu aspect de covor iar figurinele alea in pozitii ciudate, usor post-post-moderne, incarca peisajul cu bun gust. Uneori iti plac niste chestii pentru ca iti plac. Fara nici o motivatie. Conform zicalei: gusturile...
Sa intram in castel! Ba nu, mai intai intr-o anexa, undeva la subsol. Ce frumos! E foarte frig aici, dar ne place....afara e imbacseala si mi-ar putea strica placajul, dar aici e rece ca in salina, coafura rezista! Niste sculpturi, destul de interesante, dar poze tot n-avem voie. Iesim la suprafata, intram in castel. Daca esti student beneficiezi de reducere, oricum pretul e infim. Dar daca esti student si ti-ai uitat carnetul de student acasa....eh! tot beneficiezi de reducere! Misto, nu? Pai pentru ca ce e frumos si casierului de la Mogosoaia ii place, plus ca era cat se poate de limpede statutul de student al nostru. Oricum, pretul era foarte mic si la liber asa ca orice problema la capitolul asta era eliminata din start.
So, castel! Cam simplut! Cateva camere si niste scari interioare misterioase la care nu aveam acces. E bine si asa! Mi-a placut mult unul dintre cele doua piane. Cel negru. Restaurat, ce-i drept, dar foarte elegant. Apoi vestimentatia expusa in vitrina, m-a dus cu gandul la o lume de oameni scunzi, in care probabil m-as fi simtit destul de integrata. Din nou, zicala cu esentele tari.... Camera cu tronul, un fel de jilt mare visiniu, undeva sus central, si alte cateva in jurul lui, pe o treapta inferioara. Interesant, mi-ar fi placut sa tinem acolo, eu si amicele mele, intalnirile duminicale...vinerale, sambatale, miercurale...ma rog, intalnirile... sa mai punem nitzelus tara la cale. Mai erau cu noi niste oameni, unii straini, altii romani. Cum i-am recunoscut pe cei romani? Sa ne inchipuim un moment de surzire subita, ca sa nu-i desconspiram dupa graiul dambovitean: la intrarea in castel scrie negru pe alb, fara poze! La fiecare exponat din castel, tot negru pe alb: nu atingeti!.... si ce, cui ii pasa? Romanca noastra, jap cu posterioru intr-un jilt, romanul ei, jap cu aparatu pa` ea, rapide isi expune dantura si e satisfacuta pantru ca, ne place sau nu ne place, ea e cea mai jemkera si are poza in chastel si o s-o puna pe haifaiv sa moara dusmanii ei ca ea are valoare si talent. Pam-pam. Great!
Iesim din castel. Parcul e superb, un cuplu de oameni neromani isi fac poze ca proaspat casatoriti. Comentam putin rochiile! Cristi ar fuma! Un baiat, cu potential de aurolac se apropie soptindu-ne un secret: vis-a-vis locuieste ala....cotimanis. Nu stiu cine e ala, dar aflu. Uau, deja nu-mi mai pasa de castel ci de viloaca lu` ala....
Purcedem prin padurice...Alina imi fotografiaza cerceii, Creatza scutura cu Cristi un corocdus, toata lumea manaca corcoduse. Ma incearca un regret gandindu-ma la furazolidonul de acasa. Inaintam. Frumos, salbaticie, la un moment dat niste fum de gratar, cateva sticle de bericioaica...nah, era si timpul! Dar nu se aud manele! Uf... biserica e deschisa pentru ceremonii, noi mai facem o poza pe gazon si ne indreptam spre parcare. Incepe sa tune, ne e foame! Hai ma la Spring! Vorba `ceea, veni, vidi, vici!
luni, 5 iulie 2010
Am diploma de stat, deci sunt valabil!
Utopia universitatilor de stat incepe sa fie din ce in ce mai suparatoare pentru ca militeaza pentru inegalitate, la modul grotesc, nebazandu-se pe concret ci numai pe stereotipii jenante. E cel putin ciudat, pentru ca oamenii care fac asta sunt dintre cei specializati despre care stim, sau macar presupunem, ca sunt ,,open minded`` si intelectuali, capabili sa vada mai multe laturi ale unui orizont larg, plin de posibilitati si solutii.
Ei, bine nu! In tara noastra prejudecata e la putere si cine nu se inclina in fatza dansei, ori e prea smecher, ori e absolvent de privat. Obisunisem sa fiu si eu adepta prejudecatilor impuse cu regularitate de niste minti comuniste, invechite in spatele unor sisteme greoaie, care in loc sa ii infrumuseteze pe sclavii participanti, ii umple de riduri si sila.
Pana una alta Divinitatea a ales ca eu sa ma lovesc de sistemul idiot de la stat ca sa pot vedea pragul de jos, cel mai de jos, extrem de jos al sistemului privat. Era nevoie de caderea asta a mea, ca aceea din ,,Harap-alb``, in fantana sistemului privat din care am iesit purificata. Un fel de bildungsroman privat, daca vrei, in care daca vii la scoala, iti faci treaba si esti pasionat de alegerea ta, poate sa ti se rupa lejer de spranceana ridicata a celor prinsi in mirajul de stat.
Lumea e din ce in ce mai deontoloaga si citeam deunazi pe un oarecare blog, niste mamici disperate isi faceau griji de viitorul incert al odraslelor lor, privind gradinita pe care o vor alege, privata sau de stat. Evident de stat! Mi se pare onest, frate (cei de la stat care aveti greturi la argoul ,,frate``…. Fie-mi cu iertare…asa suntem noi, particularii, mai shukari…na!) sa duci copilul la o gradi de stat laolalata cu alte 30-40 de suflete si alte si alte conditii de...rah-...pardon, stat :D. La urma urmei, dai un ban dar merita! Copchilul va iesi cu diploma de gradi de stat pe care o va arata trufas urmasilor-urmasilor lui. La fel de trufas mi-o arat si eu ori de cate ori am ocazia! Si ma refer, evident, la diploma mea de absolvent al unei universitati private. Diploma pe care inca n-o am dar pe care, cand voi avea-o, ma voi simti la fel de trufasa ca micutul absolvent al gradinitei de stat. De ce? Pai simplu, pentru ca sunt atat de sarcastica incat aprob mentalitatea groaznic de existenta si subscriu: da dom`le, asta e nivelul institutiilor private, cat al unei gradinite de stat. Acum e toata lumea linistita sau tre` sa traduc?! Traduc: noi, pana la genunchiul broastei.
ps: fara diacritice...asa, chill.
Ei, bine nu! In tara noastra prejudecata e la putere si cine nu se inclina in fatza dansei, ori e prea smecher, ori e absolvent de privat. Obisunisem sa fiu si eu adepta prejudecatilor impuse cu regularitate de niste minti comuniste, invechite in spatele unor sisteme greoaie, care in loc sa ii infrumuseteze pe sclavii participanti, ii umple de riduri si sila.
Pana una alta Divinitatea a ales ca eu sa ma lovesc de sistemul idiot de la stat ca sa pot vedea pragul de jos, cel mai de jos, extrem de jos al sistemului privat. Era nevoie de caderea asta a mea, ca aceea din ,,Harap-alb``, in fantana sistemului privat din care am iesit purificata. Un fel de bildungsroman privat, daca vrei, in care daca vii la scoala, iti faci treaba si esti pasionat de alegerea ta, poate sa ti se rupa lejer de spranceana ridicata a celor prinsi in mirajul de stat.
Lumea e din ce in ce mai deontoloaga si citeam deunazi pe un oarecare blog, niste mamici disperate isi faceau griji de viitorul incert al odraslelor lor, privind gradinita pe care o vor alege, privata sau de stat. Evident de stat! Mi se pare onest, frate (cei de la stat care aveti greturi la argoul ,,frate``…. Fie-mi cu iertare…asa suntem noi, particularii, mai shukari…na!) sa duci copilul la o gradi de stat laolalata cu alte 30-40 de suflete si alte si alte conditii de...rah-...pardon, stat :D. La urma urmei, dai un ban dar merita! Copchilul va iesi cu diploma de gradi de stat pe care o va arata trufas urmasilor-urmasilor lui. La fel de trufas mi-o arat si eu ori de cate ori am ocazia! Si ma refer, evident, la diploma mea de absolvent al unei universitati private. Diploma pe care inca n-o am dar pe care, cand voi avea-o, ma voi simti la fel de trufasa ca micutul absolvent al gradinitei de stat. De ce? Pai simplu, pentru ca sunt atat de sarcastica incat aprob mentalitatea groaznic de existenta si subscriu: da dom`le, asta e nivelul institutiilor private, cat al unei gradinite de stat. Acum e toata lumea linistita sau tre` sa traduc?! Traduc: noi, pana la genunchiul broastei.
ps: fara diacritice...asa, chill.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)