sâmbătă, 5 februarie 2011

Ce-mi plac răspunsurile mele... hahaha

La un examen, na:

Articolul semnat de I.C şi denumit ,,Consecventul nebun’’ se remarcă din capul locului printr-o ironie inteligentă, pe care, pe parcurs ce înaintăm în lectură, o vom recunoaşte de forma unui sarcasm fin. ,,Figura exponenţială’’ care face obiectul articolului este dată de controversatul politician C.V.T. Tehnica prin care I.C alege să se exprime mizează pe o adresare directă, făţisă, în care este când obiectiv, când subiectiv. Prin modul de exprimare, pe care îl abordează, voluntar sau involuntar, I.C îşi secţionează artticolul în două imagini fundamentale : cea dintâi, într-un tablou uşor artistic alături de Păunescu şi Lovinescu; iar cea de-a doua, deci cea actuală, cu imaginea politicianului în trend, pe o poziţie fruntaşă îm ierarhia valorilor autohtone, alături de Piticul Porno şi Bianca Draguşanu.
Tot recitind articolul, nu pot să neg faptul că gândul meu se îndreaptă uşor către marele Caragiale. Motivul este impactul pe care îl resimt, ca şi consecinţă a intenţie comunicării lui I.C. Este vorba despre un râs caustric, pe care mi l-am însuşit descoperind ,,O scrisoare pierdută’’. Acelaşi tip de râs mă încearcă şi în postura de cititor al articolului de faţă. Un râs moralizator, menit poate să tragă nişte semnale de alarmă asupra realităţii politice, şi, de ce nu, chiar culturale.
Limbajul folosit de autor se remarcă prin originalitate şi naturaleţe. Apar cuvinte selectate atât din registrul vechi al limbii dar şi neologisme. Fiecare alineat schimbă traiectoria evenimentelor care curg într-un şir cronologic dinspre ,,atunci’’ către ,,acum’’, dinspre Lovinescu/Păunescu către Piticul Porno/Bianca Draguşanu.
Deşi este evident că avem de a face cu stilul publicistic, consider că I.C se bucură de privilegiul unui talent care jonglează între veleităţi jurnalistice şi narative. Cititorul, om de rând sau intelectual, surprinde mesajul transmis ca pe o altă discuţie vis-a-vis de Vadim al nostru, respectiv ca pe o adevărată frescă a realităţii imediate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu